Roua zilelor (săptămâna 17 – 23 mai)


  1. Dramă cromatică / verdele e o culoare / care nu se maturizează (Mario Benedetti, poet uruguayan, 1920 – 17 mai 2009)
  2. femeie gândesc, dacă o bucurie gândesc; dacă bărbatul l-as gândi, mi-ar veni în gând plictiseala (Edoardo Sanguineti), poet italian, 1930 – 18 mai 2010)
  3. Dor pe care nu mi-l amintesc — Minge de tenis în aer… Eterna amărăciune a unui sărut (Mário de Sá-Carneiro, poet portughez, 19 mai 18901916)
  4. o fată care/ se uscase pe cap, cu un prosop / pe umeri, îşi trece,/ o dată și zece și douăzeci, un pieptăn prin păr. / Brațele ei păreau ramurile unui copac foarte înalt ./ Era patru după-amiază și era vânt. (Gabriel Ferrater i Soler, poet catalan, 20 mai 1922 – 1972)
  5. Cât este omul de mare! cât e iar de ticălos! Ce fiinţă delicată! ce trândav iar, ce scârbos!…(Boris Paris Mumuleanu, poet român, 1794, Slatina 21 mai 1836, București; e unul dintre  înaintașii mentionati de Eminescu în Epigonii: Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere/ Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere”
  6. Frumoasele lucruri/ O primăvară doar au,/ Să pui trandafiri/ Pașii Timpului! (Gerard de Nerval, poet francez, 22 mai 1808 — 1855)
  7. Fă-mi, noapte, cald, căldură dă-mi, o, mare noapte/ Fără duh, fără gând. Singură peste poate… (Iana Iazova, poetă bulgară, 23 mai 1912 – 1974)

Tableta antipsihotică (3)


Halucinatiile nu sunt exagerari ale imaginatiei, ci dimpotriva, efecte ale diminuarii capacitatii de a imagina realitatea (=a transforma adecvat perceptia realitatii in imagine a realitatii). Diminuare care are in spate zile sau ani de contact fizic alterat cu realitatea. Halucinatiile nu sunt semne de boala a mintii, ci simptome care vorbesc despre corp.

ap1

Cel Constant şi Cea Luminoasă


Să încep cu urările:

La Mulţi Ani pentru: Elena, Lena, Nuţi, Leana, Lenuţa, Constantina, Tina, Constanţa, Tanţa, Constantin, Costică, Titu, Titel, Dinu, Costache, Tache, Take, Costin, Tinu, Tinel… Poate şi pentru Ileana, Liana, Liliana, deşi e mai probabil ca originea acestor nume să fie Ilie (data de sărbătorire: 20 iulie).

Apoi, cu atât mai mult cu cât anul acesta sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi Întocmai cu Apostolii Constantin şi Elena cade împreună cu praznicul Înălţării (la noi fiind şi Ziua Eroilor), e momentul pentru a trimite lumina gândului către cei care ne-au luminat mai înainte calea. Ziua Bună, mamaie!

Numele nu e destin, dar pune o amprentă asupra celor ce îl poartă. Elena e Cea Luminoasă, Raza-de-Soare, iar Constantin e Cel Constant, Cel Egal-cu-Sine, Cel Neabătut.

Uneori istoriei îi place să se joace cu nume. De exemplu, Constantin cel Mare, primul împărat creştin şi întemeietorul Constantinopolelui, era fiul Elenei; Constantin al XI-lea Paleolog, ultimul împărat al Constantinopolelui, mort pe 29 mai 1453 in timp ce apăra cetatea zidită de primul Constantin, era fiul Elenei Dragaš , de care a fost atat de atasat incat a ramas mai cunoscut ca Dragases decât ca Paleolog. Mitul celui de-al unsprezecelea Constantin, care, asemenea lui Frederic Barbarossa, s-ar fi transformat in marmura si urma sa revina ca eliberator, a persistat pana in secolul XX. Astfel ca regelui Constantin I al Greciei (1913 – 1917) poporul i-a cerut sa ia numarul XII si sa elibereze Constantinopolul. Regele, bun comandant militar, dar si conducator lucid, refuza ferm ambele propuneri. Fiica regelui Constantin al Greciei a fost Regina-Mamă Elena a României. Fiul său, Mihai I al României a făcut asemenea lui Constantin cel Mare: ajuns rege a chemat-o alături pe mama sa, exilata anterior de Carol II. Asemenea Regelui Mihai, împăratul Constantin a crescut departe de mamă (Sf. Elena fusese repudiată de sotul ei, Constantius Chlorus, atunci cand acesta a ajuns august).

Poate sunt doar simple intamplari fara legatura. Insailate de nevoia noastra de sens. Apropo, stiti cum il chema pe Imparatul Verde (de exemplu cel din Harap Alb), acela care apare in basme ba fara sotie, ba cu sotia a doua? Constantin. Constantin cel Verde (Chlorus). Dar pe mama bună a Cenusaresei cum o chema?

Comprimat anxiolitic (2)


De ce ţi-e frică nu scapi.

Mai precis:

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Într-un fel sau altul.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Pentru că leoparzii trec, dar frica din capul meu nu are nevoie de leoparzi. Găseşte mintea mea ceva care să facă figuraţie în rol de leopard.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Şi atunci, mă vei întreba, mai întâi trebuie să nu-ţi mai fie frică de nimic şi apoi poţi începe să trăieşti? În ziua în nu-ţi mai e frică de nimic eşti, probabil, mort, ţi-aş răspunde.

Mai bine învaţă să trăieşti cu fricile tale. Dă-le ocazia să devină curaj. Dă-le ocazia să devină încredere. Dă-le ocazia să devină viaţă.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Până şi viaţa. Într-un fel sau altul.

 

aa1

Călătorii tandre: Amsterdam


Când un cuptor încins e dimineaţa

În Micul meu Paris plantat în stepă,

Iar la amiaz’ stai pân’ la gleznă-n apă

Şi-i vânt cu stropi care îţi muşcă faţa,

Deschid albumu-n care nicio poză

Nu tulbură albastrul fanteziei

Şi-adulmecând în foşnetul hârtiei

Simt vânt de Amsterdam şi ploaie roză.

La preţ redus, rapid ajung cu gândul

În veselul oraş în care plouă

Doar luni şi marţi şi joi pe lună nouă

Şi-n alte zile câte cinci de-a rândul

Dar soarele e astăzi pe aproape,

Chiar dacă stă mai mult după cortină

Suflând discret o umbră de lumină

Pe Singelgrachtul paşnicelor ape.

De la fereastră văd cum Oude Kerk

Plină-i de timp şi mai săracă-n viaţă

Şi-n jurul ei parcă-i o fină ceaţă

De oameni ce-n districtul roşu merg…

Pe Digul-de-pe-Amstel nu caut noapte,

Ci două dimineţi mângâietoare,

O ploaie calmă şi o zi cu soare,

Băute-ncet la o cafea cu lapte.

Soare de toamnă-n zi de maraton,

Duminicală ploaie-n primăvară,

În mintea mea-mpreună se-aşezară

Cerneală şi-acuarelă pe carton.

Reflexe gri bălai au trecătorii

Prin Piaţa Nouă îmbibată-n verde

Şi ochiul sare-n urmă-n timp şi vede

Burghezi multicolori stăpâni ai mării.

Şi ploaia cade sobru-ncet-amabil,

Pe Leidse un tramvai lucios coboară,

Aeru-i dens,  tăcerea e uşoară,

Şi orice nor e lesne detaşabil.

Deutschland 1990 – Rumanien 2018?


Pe lângă „Good Bye, Russia”, manifestanţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău au desfăşurat şi o pancartă pe care era scris „Deutschland 1990 – Rumanien 2018″ (cu referire la reunificarea Germaniei în 1990). Pancarta a fost purtată şi prin faţa Ambasadei Germaniei la Chişinău, aflată vizavi de clădirea unde s-a votat în 1918 Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu Regatul României. (sursa informaţiilor – aici, unde puteţi vedea şi un film al manifestaţiei)

Presa străină (din păcate, şi cea din România!) a tratat fugitiv şi în cheie minoră evenimentul. Şi totuşi, a fost cea mai amplă manifestaţie de la proclamarea independenţei, în 1991. Ca unul care am fost în acea piaţă în august 1991 şi văzând imaginile din 16 mai 2015, vă pot spune că până şi cifra dată de organizatori (30 000) mi se pare foarte mică; cifra dată de autorităţi (3000!) e pur şi simplu ridicolă!

Organizatorii – Tinerii Moldovei – vor să convoace o Adunare Naţională pe 5 iulie. Care ar putea exprima dorinţa „de unire a acelor români şi a ţinuturilor locuite de dânşii cu România”. Vă sună cunoscut?