Psihiatria 201 - episodul 3
16-19 octombrie 1813, Leipzig. La sfarsitul unei batalii sangeroase se consemneaza prima infrangere a lui Napoleon. 170.000 de francezi si polonezi au luptat si au fost invinsi de 350.000 de prusaci, rusi, austrieci si suedezi. Armata prusaca a fost elementul cel mai dinamic in operatiunile desfasurate pe un teatru vast, iar generalul Blucher a reusit sa îi mobilizeze si pe ceilalti aliati, altminteri destul de rezervati si dezbinati. Blucher este acelasi general care a pierdut in urma cu 4 luni la Lutzen. A fost o victorie inutila: invingatorul a pierdut in lupta mult multi oameni decat invinsul: 20 000 fata de 12000. Dar in epoca mureau mai multi soldati in afara campului de lupta datorita proastei igiene si lipsei unei asistenţe medicale adecvate. Dupa Lutzen se intampla insa in tabara germana ceva care va schimba semnificativ mortalitatea: Profesorul Reil mobilizeaza studentii de la recent infiintata facultate de medicina din Berlin (vezi si episodul 1) pentru a organiza un sistem de spitale mobile de campanie, pe care il supravecheaza in persoana. La trei ani de la inceperea cursurilor facultatii se pare ca programa de studii propusa de el dadea rezultate spectaculoase: armatele aliate au avut dupa intre batalia de la Lutzen si Batalia Natiunilor pierderi datorate bolii intr-o proportie de 1/1 cu pierserile pe campul de lupta (media era de 2-3/1 in epoca, iar Napoleon a fost un fel de campion al acestui tip de pierderi – in campania din Rusia raportul a fost undeva dincolo de 6); armata germana a continuat sa perfectioneze sistemul si a fost prima armata din lume care a inversat raportul 57 de ani mai tarziu (in razboiul din 1870, cu Franta lui Napoleon al III-lea, a pierdut doar 1,5% din efective in afara luptei, fata de 3,5% in lupta).
In octombrie 1813, multi germani si rusi vor supravietui datorita sistemului initiat de Reil, o revolutie in domeniul medicinei militare. Reil insusi nu va supravietui insa tifosului pe care l-a contractat ingrijind direct bolnavii. Moare in noiembrie. Ideile sale in medicina, chirurgie, psihiatrie (cuvant creat de el in 1808) vor continua sa fie dezvoltate, dar numele va ramane exilat pe o insula: Insula lui Reil.
Pe celalalt mal al Elbei se afla un om care mai are doar cateva luni pana la exilul pe insula Elba. Lui ii dedicase Reil volumul lui despre bolile nervoase febrile, poate cu o unda de ironie: “Primului Consul al Republicii Frenceze, Buonaparte, un cunoscator prieten al stiintei” (Napoleon ere intr-adevar un prieten al stiintei, dar nu credea in stiinta medicala). Despre acest volum, publicat in 1802, si despre un alt tratat, al celui pe care istoria medicinei l-a prezentat vreme de 150 de ani ca fondator al psihiatriei moderne, in locul de drept al lui Reil, voi scrie intr-un episod viitor.
