Conform uneia dintre cele mai populare ipoteze din teoria programarii neurolingvistice, miscarea ochilor ar indica tipul de proces care are loc in mintea noastra. A invata sa citesti aceste miscari ale ochilor te-ar ajuta „sa-l citesti pe celalalt” si sa stii cand te minte, de exemplu.
Pe scurt, tabelul de corespondenta ar arata astfel:
STANGA SUS : amintire vizuala. Oamenii privesc astfel cand isi aduc aminte imagini; ar indica spunerea adevarului. DREAPTA SUS : constructie vizuala. Aceasta directie ar arata ca ne inchipuim consecinte, facem presupuneri cu privire la viitor, sau construim o poveste. STANGA: amintire auditiva. Miscarea s-ar produce cand ne aducem aminte sunete pe care le-am mai auzit. DREAPTA: constructie auditiva. Ar indica faptul ca ne inchipuim un sunet pe care nu l-am mai auzit niciodata. STANGA JOS: dialog intern. Ar indica deliberarea interioara asupra unui lucru. DREAPTA JOS: emotii. Aceasta miscare s-ar produce atunci cand incercam emotii: bucurie, tristete, rusine, teama.
Ipoteza de mai sus NU a fost vreodata validata stiintific. Puteti insa incerca sa verificati daca functioneaza in experienta dumneavoastra cotidiana. Ce te faci insa cand deja apar carti care il invata pe celalalt cum sa contracareze voluntar aceste indicii? Vei gasi si tu o carte care sa iti explice concordanta dintre pozitia corpului si pozitia ochilor, si asa mai departe, intr-o continua cursa a inarmarilor.
Un studiu recent arata ca pentru a minti ai nevoie de mai multe resurse cerebrale decat pentru a spune adevarul, in plus iti trebuie un spatiu de stocare in memorie mult mai mare. Pe termen lung, minciuna oboseste creierul. Poate ca totusi cea mai buna politica e politica adevarului? Daca totusi credeti ca minciuna este indispensabila, iata in final o succinta clasificare a minciunilor data de J.J. Rousseau: „A minti spre folosul tau e o inselaciune, a minti spre folosul altcuiva e o frauda, a minti pentru a dauna e calomnie; dintre toate soiurile de minciuna, acesta e cel mai josnic. A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu inseamna a minti: nu e minciuna, e fictiune.”
S-ar putea sa constatam ca e prea multa fictiune in viata noastra.
Un studiu recent arata ca pentru a minti ai nevoie de mai multe resurse cerebrale decat pentru a spune adevarul”. Imi puteti da o trimitere cu privire la studiul de care vorbiti?
In ce revista si in ce numar a aparut? Eventual autorul si titlul.
Imi place si textul din Rousseau. La fel. Imi puteti da trimiterea exacta?
Sunt cercetator la UMF Iasi si lucrez la un material despre comunicarea diagnosticului si minciuna terapeutica. Lucrurile pe care le-am gasit pe blogul dvs. le consider chiar profunde. Se poate amplifica documentarea. Multumesc pt intelegere
Articolul despre minciuna
http://www.princeton.edu/~osherson/papers/hanna19.pdf
multumesc pt operativitate! Cu bine!