“Frumusetea e stralucirea binelui” (Plotin – Despre frumos, citat de Vladimir Jankélévitch în Curs de filosofie morala)
Plotin, în secolul al III-lea d.H., consemneaza deja o distinctie intre frumos si bine, chiar daca mentine o legatura stransa intre cele doua valori. In veacul de aur al Atenei (al V-lea de dinaintea erei crestine), Xenofon crease termenul kalokagathon (= frumosul-si-binele) pentru a descrie idealul etic si estetic; Jankélévitch crede ca grecii epocii clasice nu concepeau o separare intre bine si frumos, ci, dimpotriva, vedeau o relatie de identitate intre ele. “Din aceasta conceptie optimista rezulta ca fericirea, eudemonia, este consacrarea armoniei dintre frumos si bine. Pentru Aristotel, reusita este incununarea fireasca a virtutii” (Jankélévitch, op. cit.).
Crestinismul va duce insa cu un pas mai departe distinctia operata de Plotin, stabilind o topografie si o ierarhie a celor doua valori care ajung, in anumite perioade, sa fie chiar contrapuse: binele este interior si peren, frumosul este exterior si trecator.
Ceea ce mi se pare interesant e ca unele expresii din limba româna pastreaza urme din ambele straturi conceptuale – cel antic si cel crestin.
1. “Arata bine” – expresia ar putea fi asociata modelului plotinian: binele “se arata” si este vazut; privitorul identifica un anumit fel de frumusete pe care o asociaza iradierii exterioare a luminii interioare.
2. “Poarta-te frumos” - “a se purta” indica un agent moral; gestul, postura (“portul”) sunt indicatori etici, dar care, iata, sunt calificate cu un termen din zona esteticulu; as zice ca avem aici relatia de identitate intre bine si frumos, sau macar o conjunctie permanenta (frumosul-si-binele lui Xenofon – o singura moneda cu doua efigii)
3. “Se tine bine” – se spune de multe ori despre o persoana care constituie o exceptie din punctul de vedere al pastrarii aparentelor fizice; expresia indica perisabilitatea frumusetii fizice; durabilitatea relativ mai mare in cazuri deosebite este legata tot de impletirea cu binele.
4. “Bine facut” – se refera la frumusetea fizica, vazuta ca opera estetica etica in acelasi timp. nu trebuie uitat ca, la Olimpia, grecii acordau laurii atat in probe fizice cat si in concursuri artistice; iar una dintre mizele sculpturii antice grecesti era ca prin dezvaluirea frumusetii sa fie pus in evidenta si binele.
Daca spuneti ca azi e “vreme frumoasa”, un taran nu va va contrazice, nici nu va aproba. Pe el nu-l preocupa estetica peisajului (peisajul e o notiune nascuta la oras, relativ recent), ci daca va fi “vreme buna”. Iar sensul este strict etic: vremea buna poate fi vazuta ca o rasplata a unui comportament moral.
Tema Frumosul-si-Binele va mai fi fiind actuala? Sa fie oare la rand diada Utilul-si-Placutul ?
