Traind cu televizorul

 - despre convietuirile hipnotice -

Exista suficiente studii care arata ca televiziunea „simplifica” prea mult existenta: mai putina atentie, mai putina imaginatie, mai putina miscare, mai putina curiozitate pentru lumea reala. O vreme am crezut ca televizorul poate produce un alt fel de socializare, ca ar putea fi o extindere a capacitatilor de comunicare si relationare. Cu aceste promisiuni s-a instalat cutia cu imagini in camera noastra de zi, apoi si in dormitor, pentru ca in final sa fie virtual omniprezent, in lumea din jur si in lumea noastra interioara. In ultima vreme se aud tot mai multe critici in legatura cu continutul programelor, dar deja problema majora este alta: timpul petrecut in fata televizorului si patologiile comunicationale si relationale pe care le induce.

Inainte de a vorbi despre formele de perturbare ale vietii de cuplu prin acceptarea dominatiei televiziunii, voi aduce in atentie un fenomen neurofiziologic asociat vizionarii programelor TV: starea de relaxare hipnotica. Thomas Mulholland a descoperit ca, dupa doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul incepe sa produca unde alfa, ce indica rate ale activitatii cerebrale mult scazute.  O frecventa mare a acestora nu apare, in mod normal, in stare de trezie. De fapt, cercetarile lui Mulholland sugereaza ca privitul la televizor este similar neural cu privitul la un zid gol. Undele alfa sunt prezente in timpul starii usoara de hipnoza. Cu alte cuvinte, a apasa pe butonul ON al telecomenzii e similar cu a lua un drog recreational usor sedativ, cu actiune ultrarapida; riscul de abuz este urias. O a doua consecinta a acestei stari este faptul ca nu suntem prezenti aici si acum ci ne proiectam in alte locuri, in alte timpuri, in alte roluri; ca si cum viata ar fi mereu in alta parte.

Sa vedem acum ce s-ar putea intampla cu doi parteneri ajung sa traiasca in triunghiul eu, tu si televizorul.O prima avertizare: televizorul nu e prin ceea ce vedem pe sticla ci prin faptul ca stam la televizor. Stam adica pierdem ocazia de a cunoaste, de a ne cunoaste si de a face lucruri pentru noi si pentru altii. Stau alaturi de partener pe canapea in fata televizorului si imi inchipui ca ne uitam impreuna la o emisiune; incercam sa schimbam impresii; dupa un timp se pare ca nu mai putem fi atenti la comentariile partenerului; spre sfarsit e clar ca urmarim lucruri diferite pe acelasi ecran. Nu suntem prezenti aici si acum, doi pe o canapea, ci ne-am ratacit printre personaje create de oameni care nu ne cunosc.S-a teminat filmul, sau talk-show-ul, sau documentarul despre elefantul indian. Cel mai probabil nu veti apasa butonul OFF. Incepe zappingul. In final, de multe ori dupa miezul noptii ne ducem spre dormitor; as paria ca in 7 cazuri din 10 cuplul nu are suficienta dorinta sau energie erotica (asa cum am aratat mai sus tocmai au beneficiat de o doza de hipnotic TV). Dar poate fi si mai rau. In faza de zapping se ajunge adesea la neintelegeri; solutia din ce in ce mai frecventa: fiecare cu propriul televizor. Chiar daca nu adormim in fata televizorului, prezenta lui in dormitor erodeaza si mi mult perceptia existentei unui spatiu intim personal. La urma urmei, degeaba am reusit sa ramanem doar doi in dormitor dupa ce fusesem sase (noi doi si parintii din capul nostru si uneori „pe capul nostru”), daca televizorul ne aduce la masa si in pat o gloata de straini cu aere de familiaritate. Nu in ultimul rand, capacitatea noastra de a invata din experientele proprii este subminata in doua moduri: prin reducerea dramatica a timpului alocat acestor experiente personale si prin scurtcircuitarea mecanismelor de procesare a acestor experiente prin contactul fizic si emotional cu persoanele semnificative din viata noastra.

Ca viata sa nu ramana mereu in alta parte si viata de cuplu sa nu se transforme intro convietuire hipnotica inversati dictonul inventat in epoca televiziunii care spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. O imagine inlocuieste poate mai multe mii de semne de ziar. Dar amintirile nu pot fi pastrate decat in cuvinte. Si cunoasterea nu poate fi transmisa decat in cuvinte cu inteles pentru doua persoane.

Asadar : O mie de imagini nu valoreaza cat un singur cuvant. Un cuvant nascut din atingeri si taceri si priviri intre doi oameni prezenti aici si acum.

Daca vi se pare ca problema descrisa nu are legatura cu dumneavoastra, tineti televizorul inchis o luna si vedeti ce se intampla.