Foamea este o emotie

„ – O bucata de branza si o paine alba! am spus eu si am aruncat o jumatate de coroana pe tejghea.

- Branza si paine de toti banii? intreba vanzatoarea ironic, fara sa ma priveasca.

- Da, de toti cei cincizeci de øre , am raspuns eu nepasator.

Am luat cumparaturile si i-am spus, foarte politicos, buna ziua vanzatoarei batrane si grase, apoi am plecat direct spre parcul castelului de pe colina. Am gasit o banca libera si am inceput sa infulec cu lacomie. Imi facea bine; de mult nu mai avusesem parte de o masa atat de imbelsugata si, incetul cu incetul, dupa ce ma saturasem, m-a cuprins acea stare de liniste pe care o simti dupa un plans indelungat.

Curajul mi-a crescut; nu ma mai multumeam sa scriu doar un articol despre ceva asa de simplu si banal cum ar fi crimele viitorului – de altfel, un subiect care nu continea nicio enigma pentru nimeni; oricine se putea documenta asupra lui rasfoind putin prin cartile de istorie. Ma simteam in stare de un efort mai mare. Doream sa inving greutati serioase si m-am hotarat sa scriu o disertatie in trei capitole despre cunoasterea filosofica. Voi avea fireste si prilejul sa-i fac de petrecanie vreunuia dintre sofismele lui Kant…”

(Knut Hamsun, Foamea, Oslo,1890, traducere  in  limba romana de Valeriu Munteanu, Editura Univers, Bucuresti, 2007).

Randurile de mai sus descriu nu emotii legate de foame, ci foamea ca emotie. Inca mai citim in manualele de anatomie si fiziologie despre centrii foamei si ai satietatii si despre arcul reflex din care acesti centri fac parte; unii psihologi o mai incadreaza inca la nivelul mecanismelor instinctuale legate de nevoile de supravietuire. Tanarul Hamsun a fost insa citit si de zeci de milioane de oameni tocmai pentru ca a gasit cuvinte pentru a exprima un fapt simtit de fiecare dintre noi: foamea este o emotie, poate chiar prototipul oricarei emotii.

Asa-zisii centri ai foamei si ai satietatii se afla in hipotalamus si nu sunt de fapt decat o parte a unor circuite de-ale placerii sau disconfortului; nici macar la animale nu se poate demonstra ca foamea ar fi un reflex neconditionat: la stimularea unor anumite circuite ale placerii, animalele continuau sa apese pedala care descarca impulsuri in aceste circuite, neglijand sa se mai alimenteze.

Nu intamplator masa reprezinta locul predilect de exprimare a emotiilor sociale. A sta la masa cu cineva reprezinta in societatile traditionale un mod de a incheia un pact de neagresiune, dupa cum a refuza sa onorezi invitatia la masa poate constitui un act de ostilitate. Una dintre principalele indatoriri ale conducatorilor alesi ai oraselor-state grecesti era sa ofere banchete cetatenilor. Si sa nu uitam ca esenta ritualului religios crestin este celebrarea in aeternum a cinei celei de taina.

Functia de hranire a fiintei umane este in mod intrinsec o functie emotionala; o demonstreaza stralucit observatiile lui Winnicott asupra consecintelor fiziologice, uneori extreme (moartea prin malnutritie), ale deprivarii emotionale.

In logica pozitivista si mecanicista a secolului al XIX-lea a fost descrisa si o boala care ar fi fost consecinta functionarii anormale a centrilor foamei; numele acestei boli, bulimie, vine din limba greaca, insemnand literal „foame de bou”. E bine de stiut ca in formularea sa antica initiala trimite atat la ideea de lipsa de masura a zeilor (care au multe avataruri si atribute bovine) cat si la lipsa de ratiune a animalelor.

Statisticile spun ca bulimia este de 4 ori mai frecventa la femei decat la barbati. Eu cred ca statisticile sunt pacalite in acest caz de modul in care este definita bulimia; episoadele de ingerare masiva de alimente sunt mai des intalnite la femei din cauza vinovatiei pe care o resimt in legatura cu incalcarea anumitor reguli de moderatie, observate de societate mai strict decat in cazul barbatilor; in plus, barbatii au inca o gama mai larga de posibilitati de a-si manifesta si lipsa de masura, si abdicarea de la rationalitate. Aceste inegalitati vor disparea in mai putin de 20 de ani. Dar peste 20 de ani bulimia va fi altfel descrisa. Poate ca o patologie a limitelor.

A manca e actul de acceptare a lumii mele asa cum e. Daca pot sa fac asta inseamna ca am o pofta sanatoasa de viata.