Ce este stresul?

1.  Definiţie

Termenul „stress” a fost folosit iniţial în mecanică pentru a desemna raportul dintre forţa care se opune deformării şi aria secţiunii supusă acţiunii forţei deformante. În secolul al XIX-lea, cuvântul capătă în engleză şi sensul de „solicitare asupra unui organ al corpului sau unei puteri a minţii”.

Hans Selye a definit sensul medical actual al termenului ca „răspunsul nespecific al corpului la orice solicitare făcută asupra sa”.

În limbajul comun, termenul “stres” denumeşte adesea nu numai acest răspuns al organismului, ci şi factorii declanşatori (stresori) şi, uneori, tulburările legate de stres. De cele mai multe ori „stres” este conotat negativ, corespunzând categoriei denumită în teoria lui Selye „disstress”. El a definit stressul ca „sindrom general de adaptare”; în această viziune stresul este inerent vieţii („lipsa stresului înseamnă moarte”). Stresul  adaptativ este „eustress”, iar dacă solicitarea externă depăşeşte capacitatea de reacţie a organismului apare „disstress”-ul.

2. Factorii stresori pot fi clasificaţi în mai multe moduri:

a)  după sursă:

• fizici: ambientali, nutriţionali, chimici
• psihologici: tip de personalitate, ambiguitate/conflict de roluri, etape ale dezvoltării
• biologici: defect fizic, boală cronică
• sociali: schimbarea statutului social, schimbări sociale rapide

b)  după modul în care sunt percepuţi:

• pozitivi
• negativi

c)  după momentul acţiunii:

• trecuţi (de ex. o traumă din copilărie)
• prezenţi
• viitori (ameninţări anticipate)

d)    după durată:

• acuţi
• cronici

Holmes şi Rahe au propus în 1967 o Scală de Readaptare Socială, care să măsoare impactul evenimentelor de viaţă ca factori stressori. Fiecărui eveniment de viaţă îi corespunde o valoare relativă, raportată la evenimentul cu impact maxim. Trebuie subliniat că valorile date pe această scală sunt medii statistice populaţionale.

 Fiecare eveniment de viaţă are asociat un anumit risc de a genera tulburări legate de stres, proporţional cu scorul atribuit. Acumularea unui număr mare de evenimente de viaţă pe unitatea de timp creşte riscul depăşirii resurselor de adaptare. Un scor mai mare de 200 în ultimul an indică un risc mare de apariţie a tulburărilor legate de stres.

 3. Reacţia psihofiziologică de stress

Există câteva tipuri de răspuns imediat la un factor stresor:

• răspuns vascular (tahicardie, creşterea presiunii arteriale)
• răspuns muscular (creşterea tonusului muscular)
• răspuns periferic (transpiraţii, bufeuri, paloare)

Fiecare persoană prezintă o combinaţie unică şi stabilă a acestor tipuri de răspuns. Răspunsurile pot varia însă în intensitate, în funcţie de intensitatea stressului şi de vulnerabilitatea din acel moment a persoanei.

Semne şi simptome fizice de stress: tahicardie, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale, transpiraţii, tensiune musculară, opresiune toracică, dureri de cap, diaree, constipaţie, tremor, balbism, greaţă, vomă, oboseală, tulburări de somn, uscăciunea gurii, prurit, susceptibilitate crescută la infecţii intercurente, dureri cronice

Simptome emoţionale: iritabilitate, izbucniri de furie, ostilitate, depresie, nelinişte, retragere, diminuarea iniţiativei, lipsă de interes, stimă de sine redusă, diminuarea capacităţii de a se bucura de evenimentele plăcute, nelinişte psihomotorie, anxietate

Semne şi simptome cognitive şi perceptuale: tulburări de memorie, erori de apreciere a distanţei, creativitate redusă, neatenţie la detalii, lipsă de concentrare, scăderea productivităţii

Semne şi simptome comportamentale: creştrea numărului de ţigări fumate, conducere agresivă, creşterea consumului de alcool, anorexie, bulimie, râs nervos, nerăbdare, comportament compulsiv

Reacţia de stress se desfăşoară în trei etape:

1. etapa de mobilizare
2. etapa de rezistenţă la stress
3. etapa de epuizare

4. Percepţia stresului

Nu este ceea ce mi se întîmplă este stres, ci ceea ce cred eu că mi se întîmplă.

Factori care influenţează evaluarea cognitivă a stresorilor:

• imaginea de sine
• stima de sine
• autoacceptarea
• încrederea în sine
• realizarea de sine
• valorile, moştenirea culturală
• experienţele anterioare
• scenariile familiale

 5. Stiluri  de reacţie

Seligman a demonstrat existenţa unui sindrom de neajutorare învăţată (cu corelate biochimice similare celor întâlnite în depresie), care sabotează eforturile de adaptare ale persoanei.

Într-un context mai larg, se poate constata că există trei tipuri de comportament relaţional:

• agresiv
• pasiv
• asertiv

Tipul asertiv de răspuns la stresul relaţional presupune o clară definire a imaginii de sine şi a obiectivelor personale.

6. Tulburări legate de stres (declanşate, agravate, sau întreţinute de stres)

• Hipertensiune arterială
• Cardiopatie ischemică
• Migrenă
• Artrită
• Colită
• Ulcer gastric şi duodenal
• Astm bronşic
• Cancer
• Depresie
• Tulburare de panică
• Tulburare de somatizare

Nu am făcut obişnuita distincţie tulburările fizice şi tulburările mintale, o asemenea diferenţiere fiind în general nepotrivită, iar în cazul stresului fiind în mod special nerelevantă, având în vedere  mecanismul fiziopatologic comun, care produce simultan afectări fizice şi psihice