Nu-mi amintesc să fi invidiat pe cineva vreodată. Nu înseamnă ca nu au existat asemenea situaţii. Pur şi simplu nu mi-au rămas în memorie.
În schimb, port cu mine o listă lungă, şi care nu încetează să crească, de oameni care mi-au trezit admiraţia, uneori pentru un scurt moment, adesea însă pe toată durata (încă nedeterminată) a funcţionării memoriei mele. Dar chiar şi atunci când a fost vorba de un moment, omul-care-a-strălucit-acolo-o-clipă rămâne pentru de mine în primul rând aşa cum a fost atunci.
Această mirare asupra puterii şi fragilităţii oamenilor e, pentru mine, o bucată din pâinea cotidiană. Şi voi începe povestile chiar cu nişte pâini calde…
