” – Asertiv? Ce inseamnă asertiv?
- Adică să nu ataci persoana, să ataci problema. “
Le-am văzut cu coada ochiului pe cele două tinere angajate ale unei multinationale, iesite la o tigară. Urechea mea a inregistrat mai intai stridenta verbului “a ataca”, aflat atat de aproape de “asertiv”.
Definitie
Asertivitate = Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără a le nega pe ale celorlalţi.
Atacul intră în definitia agresivitătii. In mediile dominate de ideea de competitie se propagă notiunea de “agresivitate buna”, iar uneori asertivitatea este subsumata acestei categorii. De fapt, asertivitatea este o categorie fundamental diferita, o aurită cale de mijloc intre agresivitate si pasivitate.
Al doilea lucru ce mi-a atres atentia a fost banalizatul “sa ataci problema”. Cuvantul atac are o origine militara, desemnand actiunea de distrugere sau capturare a unei forte umane. Este un eufemism sa spui ca ataci “o pozitie fortificata” – de fapt ataci oamenii din spatele acelei fortificatii. In aceste conditii e greu sa spui ca ataci doar “problema”, nu si persoanele.
Ceea ce retinuse tanara (foarte sigura pe ea, mi s-a parut) in legatura cu “persoana” si “problema”, facea parte, probabil, dintr-un curs de comunicare sau de rezolvare a conflictelor – paragraful despre feedback-ul constructiv (centrat pe problema, nu pe persoana, specific, nu global, deschizand campul solutiilor, nu cautand vinovati).

