Un experiment celebru, facut de Norman Schwarz si Gerald Clore in urma cu aproape 30 de ani, arata ca “oamenii cauta explicatii impersonale pentru starile emotionale neplacute atunci cand asemenea explicatii sunt disponibile”.
Experimentul este de o simplitate clasica.
Oamenii sunt sunati pentru a raspunde la un set de intrebari despre calitatea vietii lor, fie intr-o zi insorita, fie intr-o zi cu ploaie. Se constata ca persoanele intervievate in zilele ploioase au un scor de satisfactie mai mic, in medie, decat cele care raspund la intrebari cand straluceste soarele primaverii.
Pana aici, experimentul asta e apa de ploaie, veti spune. Dar partea frumoasa abia urmeaza.
In runda urmatoare, prima intrebare devine: “Cum e vremea azi?” (experimentatorul pretinde ca suna din alt oras). Rezultatele nu se schimba in zilele insorite, insa scorurile de satisfactie cresc in grupul intervievat in zilele ploioase (pentru ca oamenii gasesc o explicatie a starilor emotionale negative; consecutiv, media scorurilor lor de multumire cu viata pe care o duc egaleaza media din grupul “insorit”)
Se pare ca oamenii tind sa considere fericirea ca “starea normala”, iar emotiile neplacute ca “deviatii”. Suntem, de altfel, “dotati” psihologic pentru a le corecta adesea “din condei” – suntem multumiti cand putem da vina pe ploaie.
Mă bucur să vă descopăr blogul.
Am crezut mereu că e un acquis evoluționar: să fim foarte sensibili la lucrurile rele, și insensibili (sau mult mai puțin sensibili la lucrurile bune). La urma urmelor, nu-mi petrec timpul gândidu-mă la mâna mea dreaptă, dar, dacă mi-aș pierde-o, m-aș gândi tot timpul.
Părem să apreciem arta născută din suferință și tumult. Arta născută din fericire e considerată minoră. Eu cred că lucrurile ar trebui să stea invers, însă eu nu sunt un crititc.
Multumesc pentru aprecieri.
Va astept cu placere oricand.
E un paradox , dar inainte de-a citi ce-ati scris, n-as fi zis ca-i asa. Chiar asa e .
Dar oare e bine sa dam vina pe ploaie ?
Ar fi bine sa nu abuzam de “a da vina pe…”.
Cu atata indarjire fugim de starile noastre negative ( cine le-o fi numit asa oare caci ele te ajuta sa te cunosti si sa cresti? ) de parca nu ar fi si ele tot o parte din noi…Ca sa reusim sa le constientizam, sa le dam nume ( ati observat ca de multe ori nici macar nu stim sa definim starea de spirt care ne incearca?), e nevoie insa de singuratate, iar de ea fugim mai abitir ca dracu’ de tamaie…
Ninge nemteste afara. Si nu mi-e frica sa stau de vorba cu mine…