“Un comediante de bravură/ Joacă de patruzeci de ani,/Făcînd enormă tevatură/ În faț-a niște gogomani.// Dibaci, sub latele-i fireturi,/Ascunde un talent îngust,/ Jucînd cu-aceleași marafeturi/ Aceeași farsă de prost gust.// Întîi cu toții, zi și noapte,/ Îl gratulau pe-acest farsor/ Cu ouă moi și mere coapte/ Dar el urma nepăsător.//L-au maltratat. Ce nu-i făcură?/ În brînci afar-au vrut să-l dea…/Aș! răbdătoarea creatură/ Că nu-nțelege se făcea.// Primea zîmbind fluierătura;/ În dreapta,-n stîng-a salutat/ Și grav, bravînd huiduitura,/ Rolu-nainte și-a jucat.// Și-ncet-încet, toți gogomanii/ De-acest farsor au fost nebuni;/ La beneficii, în toți anii,/Flori, daruri, saltant, cununi !// Că-n loc să poarte o tichie/ Ca un farsor ce este, el/ Și-a pus pe cap cu fudulie/ O cască mîndră de oțel.//Și joacă – joacă prost, da-i iese;/Stau paf toți bieții gogomani,/ Paf ! Din succese în succese,/ De douăzeci ș-atîți de ani !// Și ține-te d-acu reclamă:/ Măreț, sublim, nemuritor !/ O lume-ntreagă îl aclamă/ Ca pe un geniu creator !// Acuma-mbătrînit în slavă,/ Sub casca lui de caraghioz/ Și cam zaharisit la glavă,/ Vrea chiar triumful grandioz.// Nobil metal nu e oțelul,/ Dar scump destul, destul de greu…/ Ca rol fu mare mititelul !/Hai, gogomani la jubileu !///” (Mare farsor, mari gogomani -semnat: Farsor, in Protestarea, in anul 1906, cand s-au organizat mari serbari nationale cu ocazia implinirii a 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I)
Cine iese mai prost in satira domnului Caragiale? Farsorul sau gogomanii? Mie imi pare mai degraba un elogiu prin ricoseu al Regelui (pe care, de altfel, Caragiale il criticase si serios in mai multe randuri si o va face si in anul urmator, 1907; in aceste ocazii ii reproseaza, in primul rand, ca nu are in jur o “nobilime de bravura, ci una de strânsura”).
Calamburul din versul “Ca rol fu mare mititelul” arată cui îi e adresată poezia-satiră.
Poate incercati si o traducere cand aveti timp…
Cenzura a fost pacalită simplu si frumos.
Cât despre caştig şi pierdere, gogomanii vor avea mereu de pierdut până în clipa când nu vor mai alege farsori în fruntea lor…
Am vazut filmul Stranger than fiction. Ex-ce-lent! M-au ajutat foarte mult în întelegerea lui la alt nivel comentariile pe care le-aţi facut cu toţii la momentul potrivit. Drept mulţumire:
Sa va tina de cald!
Nu era nimic de pacalit. In Romania lui Carol I, Vlahuta putea scrie “Minciuna sta cu Regele la masa” fara sa pateasca Calamburul din final are mai mult rolul de a atrage atentia asupra cuvintelor “rol [...] mare”, cred eu. Ce poate aprecia mai mult un dramaturg? Si nu uitati ca semneaza chiar Farsor (nu e astta o identificare cu personajul?). Poezia ramane o satira, dar in primul rand la adresa celor pe care ii ironizeza si in noaptea furtunosa si in scrisoare si in conu leonida – liberalii (ca si Eminescu, Nenea Iancu era conservator).
”…De-acest farsor au fost nebuni ”…A existat acest moment si la noi , ‘nainte cu cativa ani , nu putini sunt cei care recunosc .